Criza Rachetelor Cubaneze a părut în acele timpuri o victorie clară a SUA, dar Cuba a ieșit din această criză cu un sentiment mult mai pronunțat de siguranță. O succesiune de administrații americane au onorat promisiunea lui Kennedy de a nu invada Cuba și națiunea comunistă insulară, situată doar la 80 de mile de Florida, a rămas ca un spin în coasta politicii externe americane.

Jocul dus de Hrușciov în această criză a fost unul de intimidare, dar foarte riscant, pe muchie de cuțit, deoarece URSS se afla într-un dezavantaj strategic enorm, înconjurată de baze cu arme nucleare americane. La acea vreme exista un dezechilibru imens între SUA și URSS la capitolul armelor strategice intercontinentale, în ciuda faptului că primul satelit artificial, Sputnik, fusese lansat cu o rachetă puternică de tip SS-6 Sapwood, capabilă să fie folosită și ca rachetă balistică intercontinentală, transportând o încărcătură nucleară de 3-5 megatone până la 12.000 km. Atât ca număr, cât și ca performanțe, această armă, alături de puținele bombardiere intercontinentale ale URSS, nu putea asigura paritatea nucleară cu SUA. Singurul as în mâneca lui Hrușciov, la amenințarea americană cu represalii nucleare complete, era situația periculoasă a Europei de Vest (în special RFG și Berlin) de a fi luate ostatice, având în vedere că pe continentul european, URSS deținea, mai ales la capitolul armelor convenționale, un avantaj considerabil.

Ceea ce a urmărit Hrușciov prin plasarea acestor rachete a fost obținerea unui instrument de presiune pentru a obține concesii din partea SUA (de exemplu, în cazul problemei încinse a Berlinului). Niciodată, însă, nu a intenționat cu adevărat să înceapă un război nuclear cu SUA.

Ridicarea proiectilelor învechite de tip PGM-19 Jupiter și PGM-17 Thor din Turcia nu a avut un efect dăunător asupra strategiei nucleare a SUA, dar Criza Rachetelor Cubaneze a convins URSS, umilit, să înceapă o dezvoltare nucleară masivă. La sfârșitul anilor 1960, URSS a atins paritatea nucleară cu SUA și a construit proiectile balistice intercontinentale capabile de a supraviețui unui atac nuclear preventiv și de a fi lansate rapid asupra oricărui oraș în SUA.

Criza rachetelor cubaneze a constituit cel mai periculos punct al Războiului Rece, unde lumea a fost cel mai aproape de un război nuclear total. Prin urmare, s-a instaurat o linie telefonică directă (așa numita "linie roșie") între Kremlinși Casa Albă pentru a evita un război nedorit.